Adriana Comanescu-Ungureanu

Sunt Ada Comanescu-Ungureanu și vă voi povesti un pic despre mine și pasiunea mea. Am fost, timp de 20 de ani, asistent medical, 17 dintre ei am lucrat în sterilizare, un domeniu atât de complex, cu foarte multe reguli și, de cele mai multe ori, nu atât de apreciat. Pasiunea pentru manichiuri frumoase a fost dintotdeauna, dar vă imaginați că nu era un domeniu în care să pot avea o manichiură făcută, pentru că era interzis. Acum 7 ani am decis să învăț și să practic această frumoasă profesie de tehnician, pentru a aduce în jurul meu bucuria unei manichiuri frumoase altor persoane, dacă eu nu mă puteam bucura de acest aspect. Și am început un curs de bază, recunosc că nu cel mai bun, nici măcar mediocru, un curs de duzină, așa cum se făceau la acea vreme cursurile și, posibil, să se mai facă și azi pe undeva. Rezultatele nu apăreau, așa că m-am informat și am ales următorul curs, de unde pot spune că am învățat o bază solidă. Au urmat multe altele, fizice sau online, pentru că setea de a fi bună în ceea ce fac era mare și dorința de a mă perfecționa din ce în ce mai mult, m-a condus la rezultatul de astăzi. Am avut avantajul de a avea o profesie la bază, acest lucru mi-a deschis calea către cliente care căutau, dincolo de unghii frumoase, un om care să le ofere siguranță, să sterilizeze, să dezinfecteze, să urmeze proceduri. Am lucrat 6 ani în paralel, asistent medical și tehnician de unghii. A fost ușor? Nici pe departe, a fost obositor, greu, câteodată mă pierdeam în întrebări despre ce vreau să fac și cât mai rezist în acel ritm. Colaborarea cu Nolia a venit la 3 luni după ce am hotărât să mă dedic doar profesiei de tehnician, într-un moment în care eram în sfârșit liberă, făceam doar ceea ce îmi doream și eram fericită. Și am acceptat, pentru că am simțit că acesta este drumul, să pot să împărtășesc și altora pasiunea mea. Nu cred că s-ar fi întâmplat, dacă nu m-aș fi hotărât pe ce drum să o iau și mă bucur pentru această colaborare. Sunt fericită că m-au ales sa fiu parte din echipa Nolia Academy și vă aștept cu drag la cursuri, să vă îndrum și să vă încurajez. Pentru că da, e greu, dar când ai o pasiune, când dorești ceva cu adevărat, oricât de greu pare, este de fapt ușor. Pentru că muncești pentru un vis, visul tău. Și reușești, îți garantez! Abia aștept să vă cunosc, abia aștept să facem lucruri minunate împreună, pentru visele voastre. Acesta este visul meu!