Claudia Nistor - Trainer Basic

Numele meu este Claudia Nistor, iar povestea mea profesională a început în anul 2008 când, în cadrul unui curs de manichiură pe care inițial, nici măcar nu mi l-am dorit, a luat naștere pasiunea mea pentru unghii.
O pasiune ce mi-a oferit provocări, evoluție și satisfacții și m-a adus astăzi în postura trainerului dedicat, de care sunt mândră. Să spun că a fost ușor aș minți, drumul carierei mele a fost lung și anevoios, a implicat multe eforturi, dar a meritat cu siguranță! Am devenit trainer la cererea cursantelor, iar primul curs ținut de mine a fost în anul 2015, în Anglia.
În anul 2021 am urmat două cursuri de traineri alături de Ionel Luminița și de Zagon Loredana după care am început să predau în țară.

Cam de prin anul 2018 am început să îmi doresc să reprezint un brand și mi-am tot căutat calea încercând diverse produse până ce am făcut cunoștință cu produsele Nolia, de care m-am îndrăgostit. În prezent fac parte din echipa Nolia, o echipă cu a carei valori mă identific și alături de care am încredere că voi evolua în continuare ca trainer. Iubesc să fiu profesor și să împărtășesc cu voi tot ceea ce am dobândit pe parcursul a 14 ani. Vă pot promite că vă voi oferi informații complete, explicate în cel mai simplu mod și că voi face tot posibilul să aduc la lumină cea mai bună versiune a tehnicienei din voi, astfel încât lucrările voastre să fie pe măsura așteptărilor. În plus vă mai pot promite că în mine veți regăsi un mentor, un profesor și un îndrumător care vă va fi alături pe tot parcursul carierei voastre!